Vă invităm într-un circuit spectaculos prin fostele ținuturi ale celților și vikingilor, o călătorie fascinantă în inima uneia dintre cele mai pitorești și misterioase regiuni ale Europei. Veți descoperi Irlanda, supranumită „Insula de Smarald”, renumită pentru peisajele sale dramatice, dealurile nesfârșit de verzi, stâncile impresionante scăldate de Oceanul Atlantic și atmosfera autentică a satelor tradiționale irlandeze.
Acest circuit vă va purta prin locuri încărcate de legende și istorie, unde trecutul pare încă viu. Veți avea ocazia să explorați castele medievale spectaculoase, fortificații vechi și monumente istorice care spun povestea popoarelor celtice și a invaziilor vikinge. De asemenea, veți călători simbolic „în timp”, până în epoca neolitică, prin vizitarea impresionantului sit Newgrange, una dintre cele mai vechi și misterioase necropole preistorice din lume, mai veche chiar decât piramidele Egiptului.
Pe parcursul călătoriei veți descoperi tradițiile autentice irlandeze, muzica și dansurile specifice care au făcut această țară celebră în întreaga lume. Veți întâlni oameni calzi și veseli, păstrători ai unor povești și credințe străvechi despre nimfe, spiriduși și lumi fermecate, elemente care fac parte din farmecul unic al culturii irlandeze. Atmosfera puburilor tradiționale, sunetul muzicii live și energia celebrului dans irlandez contemporan vor transforma fiecare seară într-o experiență memorabilă.
Nu va lipsi nici componenta gastronomică și culturală: veți avea prilejul să savurați renumitul whisky irlandez și să descoperiți gusturile autentice ale acestei țări fascinante. În același timp, traseul vă va dezvălui unele dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale ale Europei – coaste sălbatice, lacuri liniștite, văi verzi și drumuri panoramice care par desprinse din filme.
Acest circuit reprezintă mai mult decât o simplă vacanță – este o incursiune într-o lume a legendelor, a istoriei și a naturii spectaculoase, o experiență completă care vă va oferi emoții autentice și amintiri de neuitat pe tărâmuri de poveste.
Itinerariu: Ziua 1
Ziua 1. Bucureşti – Dublin
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 18:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei HiSky). Plecare spre Dublin cu compania HiSky, zbor H4 0257 (20:30 / 22:20). După sosirea în Dublin, capitala Republicii Irlanda, vom fi transferați pentru cazare la Hotel Harcourt Centre 3* (sau similar 3*).
Itinerariu: Ziua 2
Ziua 2. Dublin – Glendalough – Kilkenny – Limerick
Mic dejun. Plecare spre Glendalough, o fascinantă așezare monahală din sec. al VI-lea, ridicată de St. Kevin, unul dintre cele mai populare repere turistice din Irlanda, amplasat pe o vale glaciară cu două lacuri, într-o zonă de o frumusețe naturală remarcabilă.
Traseul zilei va continua prin peisajul spectaculos al regiunii Wicklow, urmând ca după-amiază să ajungem la Kilkenny, un amestec reușit de vechi și nou, unde Castelul Kilkenny și străzile medievale se îmbină armonios cu galeriile de artă contemporană și renumitele centre de design. Vom face un tur pietonal în Kilkenny, „capitala medievală a Irlandei”, vom parcurge celebra Medieval Mile, care unește maiestosul Kilkenny Castle cu St. Canice’s Cathedral & Round Tower, precum și labirintul de străduțe medievale cu atracțiile lor. Cazare în Limerick la Hotel Limerick City 4* (sau similar 4*).
Itinerariu: Ziua 3
Ziua 3. Limerick – Youghal – Cork – Killarney
Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre jumătatea estică a țării, cunoscută sub numele de estul vechi al
Irlandei. Vom face un popas în Youghal, oraș situat în estuarul râului Blackwater, care se mândrește cu cea
mai lungă promenadă maritimă din Irlanda. În continuarea zilei vom vizita vestita distilerie de whisky
Jameson Distillery Midleton (intrare inclusă), unde vom vedea şi înţelege procesul de producţie al acestei
licori numite de celţi „apa vieţii” şi, nu în ultimul rând, vom degusta whisky-ul produs aici, putând compara
gustul acestuia cu cel al competitorului principal, respectiv cel american. După-amiază vom ajunge în Cork,
al doilea oraş ca mărime al Irlandei, unde vom face un tur de orientare care va include Catedrala St. Fin
Barre’s, Biserica St. Anne’s, English Market, Huguenot Quarter, strada Patrick’s.
Ne vom deplasa apoi în apropierea orașului la Castelul Blarney, castel medieval învăluit în legende, unde cei care doresc pot urma
tradiția de a săruta faimoasa Piatră a Elocvenței, care se spune ca are puterea de a-i înzestra cu arta de a vorbi
frumos, emoţionant și convingător. Ne vom îndrepta apoi către Killarney, unde ne vom caza la Hotel
Arbutus 4* (sau similar 4*).
Itinerariu: Ziua 4
Ziua 4. Killarney – Ring of Kerry – Killarney
Mic dejun. În această zi vom parcurge unul dintre cele mai frumoase drumuri panoramice din Europa, Ring of Kerry, vestit prin peisajele uimitoare oferite de Oceanul Atlantic, de munţii, lacurile şi mlaştinile din această zonă. Acesta are o lungime de 170 km şi se întinde de-a lungul unei peninsule unde este adăpostit un parc naţional cu peste 10.000 ha, caracterizat printr-o vegetaţie de tip mediteranean, cu palmieri şi iasomie, rododendroni şi fuchsia. Turul va include Pasul Gap of Dunloe, Satul Bog – imaginea satului irlandez din sec. al XVIII-lea (intrare opțională), Derrynane House – casa lui Daniel O’Connell, orăşelul Sneem, Ladies
View – punct de belvedere asupra Parcului Naţional și multe altele. Întoarcere la Killarney, unde ne vom caza la Hotel Arbutus 4* (sau similar 4*).
Itinerariu: Ziua 5
Ziua 5. Killarney – Limerick – Cliffs of Moher – Galway
Mic dejun. Plecare spre Limerick, al treilea oraş ca mărime al Republicii Irlanda, cunoscut pentru farmecul său medieval, unde vom putea admira Catedrala St. Mary și Castelul Regelui John.
Ne vom îndrepta apoi către Castelul Bunratty, fortăreaţă în stil normand, a cărei construcţie a început încă din anul 1270, care cu
al său parc al folclorului şi tradiţiei culturale irlandeze, este considerat în prezent cea mai mare atracţie turistică irlandeză (vizită inclusă). În continuarea zilei vom traversa regiunea Burren, celebră prin decorul ei bizar, cu un peisaj stâncos impresionant, selenar, pentru a ajunge la Cliffs of Moher, o faleză spectaculoasă înaltă de aprox. 200 m şi lungă de 8 km, care se prăbuşeşte aproape vertical în valurile uriaşe ale Atlanticului. Ne vom îndrepta apoi către vestul țării spre Galway, centrul muzicii tradiționale irlandeze, oraș considerat ca fiind „inima culturală a Irlandei” datorită numeroaselor festivaluri și spectacolelor organizate frecvent în aer liber. Cazare la Hotel Maldron Oranmore Galway 4* (sau similar 4*).
Itinerariu: Ziua 6
Ziua 6. Galway – Parcul Național Connemara – Westport
Mic dejun. Dimineața vom face un tur panoramic în Galway, iar apoi ne vom deplasa spre Connemara, ţinut solitar, înconjurat de ocean, care se învecinează la vest cu comitatul Galway. Oscar Wilde, fascinat de frumuseţea sălbatică a zonei, spunea adesea că ţinutul este compus din cer, mare şi lacuri. Vom vizita Parcul Naţional Connemara şi Abaţia Kylemore, o mănăstire benedictină, situată pe malul lacului Pollacapul, fondată în anul 1920 pe ruinele castelului Kylemore, de unde ne vom bucura de o frumoasă panoramă asupra munților Twelve Bens. În continuarea zilei ne vom deplasa spre cochetul orăşel Westport unde vom face un
tur panoramic, după care ne vom îndrepta pentru cină (inclusă) și cazare la Hotel Westport Coast 4* (sau similar 4*).
Itinerariu: Ziua 7
Ziua 7. Westport – Newgrange – Dublin
Mic dejun. Întoarcere în Dublin, însă pe parcursul drumului ne vom opri la cel mai vechi monument megalitic din Insulele Britanice şi anume situl arheologic de la Newgrange. Acesta face parte din ansamblul arheologic Bend of the Boyne, intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1993 şi reprezintă locul celei mai vechi şi vestite necropole megalitice din epoca neoliticului, cu o „vârstă” de peste 5.000 de ani, mai vechi decât Stonehenge sau Marea Piramidă a lui Keops din Egipt. Odată sosiți în Dublin vom vizita Guinness Storehouse din St James’s Gate Brewery, unde vom avea inclus și un pint din celebra bere.
Cazare la Hotel Clayton Liffey Valley 4* (sau similar 4*). Pentru a vă lua rămas bun de la această ţară în care ospitalitatea este politică naţională, vă recomandăm, opţional, să participaţi la o cină cu specific local, muzică tradițională, dansuri electrizante şi multă veselie, într-un pub tipic irlandez.
Itinerariu: Ziua 8
Ziua 8. Dublin – Bucureşti
Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom explora orașul Dublin. Vom vizita partea de nord a orașului situat la nord de Râul Liffey, unde vom descoperi frumoasele clădiri ale Poștei și a Vămii, Strada O’Connell, dar și cel mai mare parc din Europa, Parcul Phoenix. Vom trece apoi în partea sudică a orașului care se remarcă prin piețele în stil georgian precum Georgian Square sau Merrion Square unde se află casa celebrului Oscar Wilde, vom descoperi renumitele străzi Grafton și Kildare, pe ultima dintre ele aflându-se casa lui Bram Stoker, autorul romanului „Dracula”, vom vedea principalele monumente ale acestei părți ale oraşului, precum Castelul, fosta reşedinţă regală, în prezent important complex guvernamental irlandez, Catedrala Christ Church, Catedrala Sf. Patrick şi Colegiul Trinity, cea mai veche Universitate din Irlanda, unde se află celebra Carte din Kells. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Bucureşti cu compania HiSky, zbor H4 0258 (23:20 / 04:50).
Itinerariu: Ziua 9
Ziua 9. Bucureşti
Sosire la București la ora 04:50.
Itinerariu: Ziua 10
Itinerariu: Ziua 11
Itinerariu: Ziua 12
Itinerariu: Ziua 13
Itinerariu: Ziua 14
Itinerariu: Ziua 15
Itinerariu: Ziua 16
Itinerariu: Ziua 17
Itinerariu: Ziua 18
Itinerariu: Ziua 19
Itinerariu: Ziua 20

Date de plecare și tarife
Data plecării
Cost
07/07/2026
2240
EUR
EUR
Servicii incluse
– transport continental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Dublin – Bucureşti cu compania HiSky
– taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zboruri și transferurile aeroport-hotel-aeroport (pot suferi modificări)
– transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
– tururile și excursiile menţionate în program
– 7 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 4* și 3* și 1 cină
– tur de oraș cu ghid local în Dublin
– excursie la Glendalough și Kilkenny
– intrare la centrul de vizitare Glendalough
– intrare la Castelul Blarney
– excursie în Parcul Național Connemara cu vizitarea Abației și a Grădinilor Kylemore
– bilet de intrare la parcul și Castelul Bunratty
– vizită la distileria de whisky irlandez Jameson Distillery Midleton și degustare de whisky
– excursie pe Ring of Kerry
– excursie la Cliffs of Moher cu intrare la centrul de vizitare
– intrare la Newgrange
– vizită la Guinness Storehouse cu degustare de bere
– conducător român de grup
– asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
Servicii neincluse
– taxele de oraș (unde se percep) se achită la recepția hotelurilor
– taxele de intrare la obiectivele turistice menţionate în program
– alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
– locuri preferențiale în avion
– bacşişuri: 40 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup la destinație);
bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
– excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind
informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul
local:
• cină cu spectacol irlandez: aprox. 85 euro/pers
IMPORTANT!
Recomandăm încheierea unei asigurări storno și medicale de călătorie, care oferă protecție financiară în cazul
unor evenimente neprevăzute ce pot afecta vacanța.
Asigurarea storno acoperă riscul anulării călătoriei din motive obiective (ex. îmbolnăvire, accidente, evenimente familiale grave).
În cazul unui eveniment acoperit, asiguratorul poate returna sumele pierdute din cauza penalizărilor contractuale, în urma
deschiderii unui dosar de daună și a evaluării documentelor justificative.
Asigurarea medicală de călătorie acoperă costurile legate de asistență medicală de urgență, tratamente, spitalizare sau alte
intervenții necesare în timpul vacanței, inclusiv transportul medical de urgență, dacă este cazul.
Ambele tipuri de asigurări pot fi încheiate la orice companie de asigurări autorizată.
Suma achitată pentru poliță nu este rambursabilă. Pentru alegerea unei asigurări potrivite nevoilor dumneavoastră, echipa noastră vă stă cu plăcere la dispoziție.
ACTE NECESARE:
– pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data încheierii călătoriei
Orar de zbor
Bucureşti 20:30 – Dublin 22:20
Dublin 23:20 – Bucureşti 04:50
*Compania aeriana si orarul de zbor se pot modifica pana la data calatoriei.