O fuziune a experiențelor în Insula Afroditei
Tărâm binecuvântat cu o poziție privilegiată în estul Marea Mediterană, Cipru a fost de-a lungul secolelor una dintre cele mai râvnite și disputate insule ale lumii mediteraneene. Situată la răscrucea dintre Europa, Asia și Orientul Mijlociu, insula a atras de-a lungul timpului numeroase civilizații și mari puteri care și-au lăsat amprenta asupra culturii, arhitecturii și tradițiilor sale. Cu toate acestea, Cipru a reușit să păstreze din fiecare influență ceea ce a fost mai valoros, transformându-se într-un adevărat muzeu în aer liber, unde trecutul și prezentul coexistă într-o armonie fascinantă.
Această moștenire istorică și culturală extraordinară poate fi descoperită pretutindeni pe insulă: de la vestigii antice și situri arheologice impresionante, până la mănăstiri bizantine, fortărețe medievale și elegante influențe coloniale britanice. Fiecare oraș și fiecare sat păstrează povești despre civilizațiile care au modelat identitatea insulei și au transformat Ciprul într-una dintre cele mai fascinante destinații ale Mediteranei.
Pe lângă bogăția culturală și istorică, Cipru impresionează prin frumusețea naturală și atmosfera sa relaxată. Plajele cu nisip fin, scăldate de apele limpezi ale Mediteranei și mângâiate de un soare generos aproape tot timpul anului, creează decorul perfect pentru momente de relaxare și evadare. Golfurile spectaculoase, vegetația mediteraneană și peisajele luminate de soarele sudic transformă fiecare zi petrecută aici într-o experiență de vacanță autentică și memorabilă.
Bucătăria tradițională cipriotă completează farmecul acestei destinații, oferind preparate locale pline de savoare, influențate de cultura greacă, orientală și mediteraneană. Aromele autentice, ingredientele proaspete și atmosfera tavernelor tradiționale fac parte din experiența autentică a insulei și transformă fiecare masă într-un moment special.
Un alt element care cucerește imediat orice vizitator este ospitalitatea localnicilor. Poporul cipriot a reușit să combine căldura și generozitatea specifică lumii mediteraneene cu eleganța și rafinamentul moștenite din perioada Imperiului Britanic, creând o atmosferă prietenoasă, relaxată și civilizată, în care turiștii se simt imediat bineveniți.
Supranumit adesea „Insula Afroditei”, Cipru păstrează farmecul și romantismul asociate legendei zeiței iubirii și frumuseții. Fiecare colț al insulei pare să inspire liniște, frumusețe și bucuria de a trăi, transformând această destinație într-un loc perfect atât pentru relaxare, cât și pentru descoperiri culturale și experiențe autentice.
Ziua 1 / 07.11.2026: București – Larnaca – Choirokitia – Limassol
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 05:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al
companiei Wizz Air). Plecare cu compania Wizz Air, zbor W4 3025 (06:55 / 09:15) spre Larnaca, unul
dintre cele mai mari orașe din Cipru. Întâlnire cu reprezentantul local alături de care ne vom îndrepta spre
Choirokoitia, sit arheologic descoperit în anul 1936, situat în sudul insulei, la aprox. 32 km sud-vest de
Larnaca, considerat a fi cea mai mare așezare neolitică din Cipru, înscris în anul 1998 pe lista Patrimoniului
Mondial UNESCO. Vom vizita apoi un atelier local unde vom afla cum se face brânza locală, Halloumi, o
experiență unică, într-o atmosferă bucolică. Brunch inclus cu produse tradiționale locale: pâine locală,
brânză proaspătă halloumi și anari (brânză moale), miere, gemuri de casă, măsline, ouă și produse de
patiserie de casă. Ne vom deplasa în contiuarea zilei către Limassol, al doilea oraș ca mărime al Ciprului,
principalul port al insulei și o stațiune de vacanță plină de viață. De la bijuteria unui port de agrement cu
monumentele arheologice impresionante, până la vasta fâșie de coastă de 15 km lungime presărată cu
restaurante, baruri, cafenele, magazine și unități de divertisment, orașul este înfloritor și plin de culoare.
Cazare și cină la hotel 4*.
Ziua 2 / 08.11.2026: Limassol
Mic dejun. Însoțiți de ghidul local vom face în prima parte a zilei un tur panoramic și pietonal al orașului
care va include Catedrala din Limassol, cu splendida fațadă în stil baroc și centrul vechi cu străduțe
pitorești împânzite cu cafenele și restaurante locale. Vom vedea apoi Castelul Limassol, construit în sec. al
XIV-lea pe locul unei construcții bizantine anterioare. Acesta este locul unde Richard Inimă de Leu al
Angliei s-a căsătorit cu Berengaria, pe care mai târziu, otomanii au folosit-o ca bază militară. Întregul
interior al castelului este în prezent sediul muzeului medieval Limassol care adăpostește o colecție fascinantă
de armuri, arme, icoane religioase și pietre funerare. După-amiază timp liber pentru vizite opționale. Cină și
cazare în Limassol la hotel 4*.
Ziua 3 / 09.11.2026: Limassol – Kourion – Paphos – Limassol
Mic dejun. Prima vizită a zilei va fi la o plantație de lămâi și portocale, unde gazdele ne vor prepara o
limonadă proaspătă de casă.
Ne vom îndrepta apoi spre Petra tou Romiou, în limba greacă „stânca grecului”, locul mitic de naștere al Afroditei, o formațiune geologică interesantă de roci uriașe de-a lungul
uneia dintre cele mai frumoase linii de coastă a insulei în sud-vestul districtului Paphos. Potrivit legendei,
din spuma mării de aici s-a născut zeița greacă antică a iubirii și frumuseții, Afrodita. Itinerariul zilei va
continua spre Amfiteatrul Kourion, sit arheologic inclus în lista culturală Paphos ca sit al Patrimoniului
Mondial UNESCO. Kourion a fost unul dintre cele mai importante zece orașe ale Ciprului în timpul
antichității. Se crede că locuirea umană a zonei datează din perioada neolitică, adică până în 5500 î.Hr..
Construit în jurul râului Kouris de-a lungul golfului Episkopi, orașul a fost în mare parte distrus, iar
populația a fost decimată de un cutremur puternic în sec. al IV-lea. În ultimii ani, arheologii au descoperit
rămășițele mai multor persoane care au fost îngropate sub dărâmăturile în urma cutremurului. Despre
Amfiteatrul Kourion fondat în sec. al II-lea î.Hr., cu vedere la Marea Mediterană, se spune că are o acustică
printre cele mai bune din lume, despre care ne vom convinge la fața locului. Vom ajunge apoi în Paphos,
unde vom vizita Parcul Arheologic Kato Paphos, sit inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, renumit
pentru impresionantele sale mozaicuri romane care decorează vilele antice, considerate unele dintre cele mai
bine conservate din zona mediteraneană. Complexul arheologic include vestigii importante precum Casa lui
Dionysos, Casa lui Theseu și Odeonul antic, oferind o incursiune fascinantă în istoria și civilizația Ciprului
antic. Timp liber în Paphos. Întoarcere pentru cină și cazare în Limassol la hotel 4*.
Ziua 4 / 10.11.2026: Limassol – Kykkos – Kalopanayiotis – Limassol
Mic dejun. Plecare spre regiunea muntoasă a văii Marathasa, unde vom vizita Mănăstirea Kykkos, cea mai
bogată și mai fastuoasă mănăstire de pe insulă, care se află pe un vârf de munte, la o altitudine de 1318
metri. Închinată Fecioarei Maria, mănăstirea posedă una dintre cele trei icoane atribuite Sf. Apostol și
Evanghelist Luca. Icoana, acoperită cu argint aurit se află într-un altar din carapace de sidef care stă în fața
iconostasului. Potrivit tradiției, pustnicul cipriot Isaia a vindecat-o în mod miraculos pe fiica împăratului
Alexios I Comnenos și ca drept răsplată, a cerut icoana și, deși mâhnit de perspectiva pierderii comorii,
împăratul a trimis-o în Cipru, împreună cu fondurile pentru a plăti construirea unei mănăstiri unde să fie
păstrată. Vom pleca apoi spre Kalopanayiotis, unul dintre cele mai faimoase sate situat în valea râului
Setrachos, în partea de nord a lanțului muntos Troodos. Kalopanayiotis este cunoscut pentru numeroasele
sale biserici și izvoarele naturale cu sulf, fiind unul dintre cele mai frumoase sate din Cipru numărându-se
printre primele 10 locații pentru agroturism pe tot parcursul anului. Întoarcere în Limassol pentru cină și
cazare la hotel 4*.
Ziua 5 / 11.11.2026: Limassol – Lefkara – Nicosia – Larnaca
Mic dejun. Plecare din Limassol spre satul Lefkara, denumire care provine de la culoarea rocilor calcaroase
din jur „stânci albe Lefkara”. Acesta este locul unde a luat naștere broderia populară cipriotă, faimosul
„lefkaritiko”, a cărui reputație a depășit granițele Ciprului. Ciprioții susțin că modelul în zig-zag care
împodobește fața de masă pe care Iisus Hristos și discipolii săi iau masa în capodopera lui Da Vinci „Cina
cea de Taină” seamănă foarte mult cu cele găsite pe broderia „Lefkaritiko”. De aici vom pleca spre Nicosia
sau Lefkosia, în limba greacă, singura capitală divizată din lume care se întinde de-a lungul râului Pedieos,
în centrul Câmpiei Mesaoria, între Munții Kyrenia, la nord și lanțul Troodos, la sud. Istoria orașului datează
din epoca bronzului, în antichitate și în timpurile creștine timpurii fiind cunoscută sub numele de Ledra.
Aceasta a fost capitala Ciprului încă din perioada bizantină târzie. Din anul 1974, „Linia Verde” separă
Republica Cipru de Republica Turcă Cipru de Nord, nerecunoscută internațional. Vom începe turul de la
zidurile venețiene magnifice care înconjoară orașul vechi. Primele ziduri ale orașului au fost construite în
Evul Mediu, dar au fost complet reconstruite la mijlocul sec. al XVI-lea de către Republica Veneția. Zidurile
sunt încă în mare parte intacte și sunt printre cele mai bine conservate fortificații renascentiste din estul
Mediteranei. Vom trece prin Poarta Famagusta construită în anul 1567 de către venețieni ca parte a noilor
ziduri ale orașului și care a fost numită inițial Porta Giuliani după proiectantul său. Vom avea timp liber
pentru cumpărături și dejun pe strada Ledra, principala promenadă comercială din Nicosia. În cele din urmă,
împreună cu ghidul local vom trece „linia verde” până la Moscheea Selimiye, cunoscută istoric sub numele
de Catedrala Sfânta Sofia, o fostă catedrală romano-catolică transformată în moschee, situată în nordul
Nicosiei.
Vom vizita apoi Büyük Han, cel mai mare caravanserai de pe insulă, considerată a fi una dintre
cele mai frumoase clădiri din Cipru care a fost construit de otomani în anul 1572, la un an după ce aceștia au pus mâna pe Cipru de la venețieni. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Larnaca unde ne vom caza la
hotel 4*.
Ziua 6 / 12.11.2026: Larnaca
Mic dejun. Zi dedicată explorării orașului Larnaca, cel mai vechi „suflet” al Ciprului, cu o istorie care
datează de mai bine de 10.000 de ani, ceea ce o face cea mai întinsă regiune locuită continuu a insulei.
Împreună cu ghidul local vom vizita Biserica Agios Lazaros, unul dintre cele mai remarcabile exemple de
arhitectură bizantină din Cipru, construită de împăratul bizantin Leon al VI-lea în sec. al IX-lea. Ne vom
îndrepta apoi spre Lacul Sărat Larnaca, faimos pentru stolurile de mii de păsări flamingo care îl
frecventează în timpul sezonului de iarnă. Turul se va încheia cu o plimbare pe promenada Finikoudes,
numită astfel după palmierii care mărginesc cea mai faimoasă zonă din Larnaca. În prezent, această stradă
pietonală este inima vieții turistice din Larnaca care vibrează zi și noapte. La un capăt al promenadei
Finikoudes, se află portul de agrement cu debarcaderul și portul de pescuit, în timp ce la celălalt capăt se află
Castelul Medieval din Larnaca. Chiar înainte de castelul medieval vom putea vedea statuia leului dedicată
înfrățirii orașului Larnaca cu Veneția. Cazare în zona Larnaca la hotel 4*.
Ziua 7 / 13.11.2026: Larnaca – Salamis – Famagusta – Larnaca
Mic dejun. Excursie de 1/2 zi la Salamis și Famagusta. Vom începe cu explorarea sitului arheologic
Salamis, cu vedere la Marea Mediterană, cel mai strălucit oraș antic din Cipru și capitala insulei de mai bine
de mii de ani. Următoarea vizită va fi în orașul Famagusta unde vom vedea Catedrala Latină Sfântul
Nicolae și Turnul Othello (vizită exterioară). După-amiază ne vom întoarce în Larnaca unde vom avea timp
liber pentru vizite individuale în orașul vechi. Cazare în zona Larnaca la hotel 4*.
Ziua 8 / 14.11.2026: Larnaca – București
Mic dejun. Transfer la aeroportul din Larnaca pentru plecarea spre București cu compania Wizz Air, zbor
W4 3026 (10:00 / 12:30).

Date de plecare și tarife
Servicii incluse
– transport continental cu avionul pe ruta: București – Larnaca – București cu compania Wizz Air
– taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
– 7 nopți de cazare în hoteluri de 4* astfel:
• 4 nopți cu demipensiune în Limassol la hotel 4*
• 3 nopți cu mic dejun în zona Larnaca la hotel 4*
– mesele menționate în program: 7 mic dejunuri, 4 cine și 1 brunch tradițional
– transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiționat, adaptat la nr. de turiști
– taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tuneluri, etc.
– transferurile, tururile și excursiile menționate în program
– taxe de intrare la obiectivele menționate în program
– vizită la un centru local de producere a brânzei Halloumi
– vizitarea unei plantații de lămâi și portocale
– excursie de 1 zi la Petra tou Romiou, Kourion și Paphos
– vizitarea sitului arheologic Kourion
– tur panoramic și pietonal cu ghid local în Limassol
– tur panoramic și pietonal cu ghid local în Larnaca
– vizitarea bisericii Sf. Lazăr din Larnaca
– excursie la Lacul Sărat și al păsărilor flamingo din Larnaca
– excursie de ½ zi la Salamis și Famagusta
– conducător român de grup
– asigurare în caz de insolvabilitate / faliment a agenției de turism
Servicii neincluse
– taxe de ieşire de pe aeroporturi, dacă se aplică
– taxe de oraș (se achită individual la recepția hotelurilor): aprox. 5 euro/pers./noapte
– alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
– locuri preferențiale în avion
– băuturile în cadrul regimului de demipensiune
– taxele de intrare la obiectivele turistice (muzee, catedrale etc.) și după caz, ghizii pentru acestea
– bacșișuri: 40 euro/pers. pentru ghizi și șoferi, mai puțin pentru bagajiști (se vor achita conducătorului de grup la destinație);
bacșișurile nu se referă și la excursiile opționale
– excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de participanți, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind
informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opționale propuse de partenerul
local
IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei asigurări storno și medicale de călătorie, care oferă protecție financiară în cazul
unor evenimente neprevăzute ce pot afecta vacanța.
Asigurarea storno acoperă riscul anulării călătoriei din motive obiective (ex. îmbolnăvire, accidente, evenimente familiale grave).
În cazul unui eveniment acoperit, asiguratorul poate returna sumele pierdute din cauza penalizărilor contractuale, în urma
deschiderii unui dosar de daună și a evaluării documentelor justificative.
Asigurarea medicală de călătorie acoperă costurile legate de asistență medicală de urgență, tratamente, spitalizare sau alte
intervenții necesare în timpul vacanței, inclusiv transportul medical de urgență, dacă este cazul.
Ambele tipuri de asigurări pot fi încheiate la orice companie de asigurări autorizată. Suma achitată pentru poliță nu este
rambursabilă. Pentru alegerea unei asigurări potrivite nevoilor dumneavoastră, echipa noastră vă stă cu plăcere la dispoziție.
Orar de zbor
București – Larnaca (06:55 – 09:15)
Larnaca – București (10:00 – 12:30).
Compania
Wizz Air
*Orarul de zbor si compania se pot modifica pana la data plecarii